Ce am făcut pentru Sibiu

Zona Metropolitană Sibiu

Va permite accesarea de fonduri pentru proiecte extinse, alături de localitățile vecine cu municipiul Sibiu (patrimoniu cultural metropolitan, piste de biciclete, baze sportive și de agrement, dezvoltarea rețelelor de iluminat public sau de comunicații, proiecte de mediu, turism și transport.

Banda de urgență pentru ambulanțe

Facilitează accesul rapid al ambulanțelor la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Sibiu.

Sistemul de colectare a deșeurilor plutitoare de pe Cibin

Propus în anul 2021, finalizat în anul 2023, sistemul a preluat în prima lună de funcționare peste 2,5 metri cubi de deșeuri.

Introducerea autobuzelor pentru transportul elevilor în Sibiu

O altă inițiativă pe care am avut-o, în calitatea de consilier local, a fost aceea a introducerii autobuzelor pentru transportul elevilor. Astfel, mulți părinți pot să renunțe la transportul copiilor lor, cu autoturismele proprii, spre școală și dinspre școală. Iar acesta e doar unul dintre lucrurile care pot să contribuie la diminuarea traficului în Sibiu și pe care le am în vedere pentru viitor. Fiecare măsură contează! Lucrurile mari se fac în pași mici, iar important este ca fiecare locuitor al Sibiului să fie conștient de contribuția lui la viața urbei.

Ce am făcut în cartiere

În Gușterița

După întâlnirile pe care le-am avut cu locuitorii din Gușterița, am avut următoarele inițiative în Consiliul Local: demararea lucrărilor de construcție pentru o grădiniță, igienizarea pârâului Valea Rece, amenajarea mai multor stații de autobuz.

Acestea erau o parte din problemele pe care mi le-au semnalat locuitorii din zonă, la întâlnirile pe care le-am organizat în urmă cu doi ani și pe care le-am putut susține, alături de echipa PNL, în Consiliul Local Sibiu.

În Țiglari

După întâlnirile cu locuitorii cartierului Țiglari, am discutat cu specialiștii și am avut câteva inițiative pentru a rezolva problemele semnalate. Așa s-au instalat coșurile de gunoi stradale și băncile, așa s-au instalat bumperele de calmare a traficului. Oamenilor le pasă de cartierele lor și tuturor ne pasă de orașul nostru!

În Terezian și Tineretului

După întâlnirile pe care le-am avut cu sibienii din cartierele Terezian și Tineretului, am reușit să reabilităm sala de sport de la Școala 18 și sala de sport de la Liceul Terezianum. Tot la cererea locuitorilor am reparat fisurile de la podul de pe strada Luxemburg, și s-a decolmatat Rosbach-ul, iar acum se lucrează la strada Marburg. Prin fiecare gest ne pasă de oraș, prin fiecare gest ne pasă de Sibiu!

În Dioda

După întâlnirile cu locuitorii din zona centrală, mai precis în zona Dioda, câteva lucruri au fost rezolvate: amenajări de parcări între blocuri, marcarea trecerilor pentru pietoni, instalarea unor camere de supraveghere la unele dintre platformele de gunoi. Acesta este Sibiul în care tuturor ne pasă! Acesta este Sibiu nostru!